Despre Școala Altfel și tot ce presupune implementarea acestei idei în sistemul de învățământ românesc s-au scris și se vor mai scrie rânduri întregi, unele de bine altele de rău. Nu mi-am propsus să disec acum, aici fenomenul acesta, din simplul motiv că nu văd rostul unei meditații pe seama lui, atâta timp cât ea nu produce efecte în direcția unei schimbări. Și, în plus, aș fi ipocrită să critic prea mult, în condițiile în care, dintr-o comodă lașitate nepremeditată, eu însămi m-am integrat oarecum în superficialitatea cu care a fost implementat și abordat încă de la început conceptul. Dar timpul nu e pierdut... Așa că, în loc de alte comentarii, înainte de a trece la subiectul despre care mi-am …
Despre
Blogul meu, www.anamariaghiban.ro, e oarecum clona mea virtuală, plăsmuită din cuvinte. E imperfectă, asta e clar! Ca și mine. E locul meu de popas în mine însămi și pe unde mă poartă gândul și simțirea. Tot ceea ce scriu pe blog mă reprezintă pe mine ca om, în primul rând. Scriu despre ceea ce îmi stârnește interesul sub o formă sau alta, mă implic în inițiative care contribuie la dezvoltarea comunității în care trăiesc și promovez doar proiecte, acțiuni, produse în care cred. Îți mulțumesc pentru popasul făcut pe Fascinație!
Urmărește-mă pe
Instagram