Nesfârșitele nostalgii ale toamnelor mele: Bruxelles 2018 (I)
Știu, e iarnă de-a binelea, orașul hibernează încă sub nămeți, pe Facebook se dă de zor la lopată sau, în tot cazul, se face haz de necaz pe seama ninsorii din ultimele zile, căci s-au epuizat deja citatele motivaționale pentru noul an, lumea încă vorbește despre discursul lui Tusk ori despre Golden Globes, școala începe peste o zi, iar mie îmi zboară mintea la toamne arămii, pierdute în negura difuză a memoriei. Ceva pare să nu se lege, dar nu-mi vine să caut explicații care oricum nu mi-ar fi de mare ajutor. Există un timp pentru tăcere, la fel cum există un timp pentru visare și pentru metamorfoza gândului în cuvânt aruncat pe hârtie. Și poate că singura explicație care …