De ceva timp, din toamna trecută mai exact, de când CJI mi-a oferit prilejul de a participa la unul dintre cele mai faine cursuri pentru profesori, ”predau” și educație media. O fac neprogramat, printre picături, atât cât îmi permite haosul din sistem. Și îmi permite, nu glumă, căci de haos nu ducem lipsă, anul acesta mai mult ca niciodată. Fac educație media mai ales la clasele de liceu, pentru că acolo mi se par a fi nevoile stringente și capacitatea de receptare adecvată. Uneori însă mă aventurez în câte un experiment media ghiduș și la singura clasă de gimnaziu pe care o am anul acesta - clasa a cincea. Și asta pentru că acolo programa nu doar îmi permite acest …
Despre
Blogul meu, www.anamariaghiban.ro, e oarecum clona mea virtuală, plăsmuită din cuvinte. E imperfectă, asta e clar! Ca și mine. E locul meu de popas în mine însămi și pe unde mă poartă gândul și simțirea. Tot ceea ce scriu pe blog mă reprezintă pe mine ca om, în primul rând. Scriu despre ceea ce îmi stârnește interesul sub o formă sau alta, mă implic în inițiative care contribuie la dezvoltarea comunității în care trăiesc și promovez doar proiecte, acțiuni, produse în care cred. Îți mulțumesc pentru popasul făcut pe Fascinație!
Urmărește-mă pe
Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home3/r46209anam/public_html/work/dev.anamaria/wp-content/themes/letsblog/lib/custom.lib.php on line 399
Instagram