poezie

            Ieri... ne împleteam pasager zâmbete ștrengare, pictate sub gene muiate-n rimelul somnambul al nopților albe. Visele ni se intersectau câteodată, la vreo răscruce de suflet, șoptită târziu în vreun suspin doar de noi auzit. Azi... pendulăm nestingheriți, mereu și mereu, între Ceva și... Altceva. Zâmbetele ștrengare s-au viclenit, căci se-mpletesc doar în lenea suavă a dimineților târzii, în care ne străduim în van să ne regăsim naivitatea de odinioară. Se caută grav unul pe celălalt, atunci când zorile se-ngână cu noaptea adâncă ce ni se lasă câteodată pe suflet. Ne regăsim din când în când la margini de vis și-n umbra firavă a zâmbetelor noastre ne furișăm cuminți, mereu și mereu, într-un etern început.